Ca în fiecare zi, şi azi e  o zi minunată pentru IUBIRE! Aşa că, ce-ar fi să lăsaţi treaba de care sunteţi absorbiţi, să căutaţi o oglindă şi să zâmbiti chipului care apare în ea imediat ce o îndreptaţi spre ferestrele sufletului - ochii voştri.
 
Apoi, scotociţi prin inimă după puţină tandreţe, un dram de înţelegere şi unul de acceptare, o picătură de recunoştinţă, un praf de încredere şi unul de apreciere... şi coaceţi la foc iute o prăjitură a IUBIRII, pe care serviţi-o pe zâmbet, chipului reflectat.

Ei?! Cum e?! Zâmbeşte şi el?!

Acum, dacă v-a ieşit, şi v-aţi ales cu un zambet, bine ar fi să serviţi prăjitura şi celor dragi, fiindcă aşa vă umpleţi de zâmbete! Şi vă faceţi curcubeu!

Şi, ca să începeţi o săptămână împlinitoare, vă transmit Îngerii pe care i-am primit şi eu aseară de la un prieten!

M-a prins miezul nopţii ascultând Îngerii, cu lacrimi în ochi şi cu cerul deschis peste suflet. Iar acum ştiu că atâta vreme cât apar şi se dăruie, dar ceresc, tuturor, cu candoarea firescului în gest, Omenirea nu are altă şansă decât să renască şi să urce în sine până în acea "altă dimensiune" în care să le poată primi darul, să-i poată atinge, să-i poată onora.  

Cei trei adolescenţi italieni, Piero Barone (17), Ignazio Boschetto (16) şi Gianluca Ginoble (16) - cunoscuţi sub numele de "Il Trio Dei Tenori" şi, mai apoi, "Il Volo" (Zborul) - sunt deja cunoscuţi în lumea întreagă pentru vocile lor incredibile, perfect definite şi cu o forţă ce-ţi taie răsuflarea. Uluitor este faptul că s-au dezvăluit publicului în 2009 când doi dintre ei aveau 14, iar al treilea 15, vârstă la care majoritatea adolescenţilor au vocea în schimbare. Puteţi găsi pe Youtube videoclipuri din aceşti doi ani - voi posta şi eu aici câte o mostră din 2009, 2010 si apoi videoclipul din 2011 - şi veţi constata uimiţi că parcă nu a fost nevoie de progres... decât în ce priveşte look-ul. În rest, ei sunt parcă perfecţi de la început.

Tenori fiind, interpretează "muzica mare" cu o uşurinţă  cuceritoare. Visul lor este să apropie acestă muzică din nou de inima celor tineri ca şi ei, din dorinţa secretă probabil de a-i face părtaşi la Marea Muzică a Universului.
Si... incredibil, dar adevarat, pretutindeni tinerii sunt cuceriti de acesti baieti cu voce si chip de Ingeri.


 
Bună să vă fie inima, prieteni!

Dacă pentru a ne primeni văzul e nevoie să ne îngrijim ochii - a se vedea documentul ataşat - pentru o mai bună VEDERE, trebuie cu siguranţă să ne regăsim sufletul şi, mai ales acum, avem mare nevoie de pace interioară ca să VEDEM în ansamblu şi în detaliu ce se petrece în şi cu noi.

Aseară eram tare derutată de văzul meu pe care-l perturbasem sever în faţa televizorului, încercând să leg şi să dezleg evenimentele zilei ce se încheia lăsându-ne aproape perplecsi. Mă dureau ochii şi, ce-i drept, mă cam împiedicam de lucruri prin casă nemaiînregistrându-le contuturile, după ce am scos ochelarii şi i-am pus pe birou.

M-am culcat amarâtă. Mai mult pentru că nu înţelegeam. Nu puteam întrezări o viziune de ansamblu, tot ce aveam era o mâna de piese de puzzle fără legătură între ele.

La o bucată de noapte m-a trezit din somn un fulger interior care mi-a zguduit structura fără avertisment. M-am ridicat în capul oaselor şi în VEDEREA mea a apărut marea de oameni care s-a adunat ieri la miting, apoi mulţimile de grupuri de discuţie pe care le ascultasem pe diferitele posturi tv. Erau acolo şi pretutindeni tineri, adulţi, bătrâni, copii, femei şi barbaţi, săraci şi mai puţin saraci, bogaţi şi mai puţin bogaţi, faimoşi şi anonimi, oameni care au de muncă şi alţii care nu au avut niciodată, toate categoriile profesionale, oameni cu şcoală multă şi oameni cu mai puţină instrucţie... toţi uniţi în ideea de a protesta în faţa negrijei, a excluderii, a separării, a neiubirii omului de către om. 

E drept că modalităţile de protest erau tot acelea ale excluderii, ale delimitării, ca în oglindă, dar ceea ce contează e că solidaritatea şi păşnicia, dansul şi cântecul lor plin şi de băşcălie şi de amărăciune, au fost mult mai puternice şi au arătat lumii faţa adevărată a poporului meu, faţa demnităţii umane care exprima grija faţă de semen, faţă de familie, exprimată preponderent cuminte şi frumos cu mijloacele sufletului.

Astfel, în VEDEREA mea, marele dar al zilei de ieri a fost acela al regăsirii solidarităţii care ne-a re-unit în iubire şi grijă faţă de aproapele nostru. Popor plămădit într-o religie a Iubiriii fiind, ne-am trezit ieri într-un moment de UNIME, îmreună ca UNUL în neacceptarea separării şi a excluderii. Sigur că vorbesc de o trezire simbolică, sigur că mi se poate reproşa idealismul cu care extrapolez un moment de revoltă la grandoarea Unimii, însă ceea ce nu se poate nega este faptul concret că majoritatea românilor aflaţi în stradă ieri îşi uitau propria amărăciune în faţa ameninţării bătrânilor şi a copiilor. De neacceptat i s-a părut românului în aceste zile, mai cu seamă tăierea pensiilor şi a indemnizaţiilor/alocaţiilor pentru copii. Şi asta, în contextul în care mai bine de trei sferturi din populaţie o duce prost şi se află, conform statisticilor, la limita insolvabilităţii.
 
Aşa se face că, în miezul nopţii care a trecut, sufletul meu binecuvântând sufletul neamului meu, mi-a fulgerat fiinţa cu bucuria demult pierdută de a mă fi născut român. E drept că nu m-a bătut niciodată gândul emigrării, dar obida că sufletul acestei naţii doarme m-a încercat de multe ori. De aceea semnele trezirii m-au făcut să mă bucur într-un moment în care starea generală de spirit e mult mai aproape de "Doină".

sanatatea_ochilor.doc
File Size: 36 kb
File Type: doc
Download File

 
Picture


Dragii mei, dragi, va imbratisez pe toti si va doresc un Paste fericit alaturi de toti ai vostri!
Am primit acest mesaj minunat si vi-l daruiesc la randu/mi.
Fie ca Lumina Sfanta din Noaptea Invierii sa ne inalte inimile si sa le umple de pace si de iubire adevarata!

"Acest Paste este cu totul special! Planeta va fi invadata cu Lumina, pentru ca iata, asemeni celor 3 Magi care s-au intalnit odinioara in pustie, calauziti de Stea, tot asa, anul acesta 3 biserici sarbatoresc in acelasi timp Pastele: Religia Ortodoxa, Catolica si Iudaica.

CINA CEA DE TAINA prin care se sarbatorea Pastele evreiesc si la care Iisus a oferit TAINA SFINTEI EUHARISTII a pus fundamentul PASTELUI CRESTIN. De atunci, in fiecare An, Preotii crestini de pe intreaga Planeta au facut sa se auda in fiecare An la aceasta Sarbatoare, CHEMAREA CRISTICA: VENITI DE LUATI LUMINA! Lumina lumanarilor aprinse care curge ca Raurile in Noaptea Invierii este doar Simbolul celeilalte Lumini, nevazute ochiului fizic dar intotdeauna este simtita de Inima!

Despre Lumina din acest An se spune ca va spala o imensa parte din Karma grea a Lumii, dandu-ne tuturor sansa sa acceleram trezirea noastra interioara, fie ca suntem sau nu constienti de aceasta. Dupa cum stiti, data cand cade Pastele este gandita astrologic.
Momentul este numit in traditia marilor Mistere: IZVORUL LUMINII. Aceasta pentru ca, se spune, atunci se deschide mai larg IZVORUL ADEVARULUI DIVIN pazit de Serafimi, Ingerii cu 6 Aripi , cei care inconjoara tronul Ceresc, preamarindu-L pe Dumnezeu.

Pulsatia acestei emisii de Energie Necreata are cicluri mici ( in la fiecare An odata) si cicluri Cosmice, care se intampla la intervale uriase de timp, cum este acesta. O Vibratie atat de inalta cand atinge un Suflet atent si receptiv, produce transformari inimaginabile in evolutie. Il pune intr-o rezonanta extrem de fina cu Planul dumnezeiesc pentru Creatie.

Asadar, va invit sa sarbatorim impreuna BUCURIA TREZIRII de care vorbesc Ingerii! Sa sarbatorim mersul nostru glorios catre viitor, dorinta noastra zilnica, nerostita poate, de auto-responsabilitate, dorinta tuturor Fiintelor de iluminare! Si sa le aliniem FRUMUSETII si LUMINII pe care INVIEREA DOMNULUI o revarsa peste noi! Sa ne aducem aminte impreuna ca suntem IUBIRE si acolo unde Inima noastra bate ea creaza IUBIRE! Oriunde! Pe Planeta! In Sistemul Solar! In Galaxie! In Univers!

CRISTOS, inviind , ne-a daruit aceasta CLIPA de ACUM , fara de care iubirea noastra nu ar fi avut stralucire. CRISTOS a fost, este si va fi mereu viu in Inimile care iubesc si care revarsa iubire peste tot ce exista. Nu va pierdeti in fata nici unei incercari prin care poate, treceti, PENTRU CA EL ESTE CU NOI.

"Sa respecti poruncile lui Dumnezeu, sa-L iubesti pe Dumnezeu mai presus de orice si pe aproapele tau la fel ca pe tine însuti, sa nu raspunzi la rau cu rau, sa-i faci bine dusmanului tau, sa-i binecuvintezi pe cei care te blesteama , sa fii umil si blând, si astfel vei deveni Copil al Celui Preaînalt" (Iisus)"

Ioan Constantin,
[email protected]
Picture
 
Acum catva ani am dat din intamplare peste un videoclip straniu si fascinant totodata. Infatisa oameni care ofereau pe strada unei mari metropole nimic altceva decat...imbratisari gratuite.
Mi-amintesc ca m-am gandit atunci, vazandu-i pe cei care ezitau sa primeasca oferta, cat de mult ne-am instrainat de infratirea firesca care aduce la suprafata spontan compasiunea, calitatea sublima a Vietii oriunde s-ar afla. Apoi am prvit mai cu luare aminte si-am vazut ca ezitarea nu era suspicioasa ci mai mult sfioasa, cu jind in ochi. 
De-atunci, ca orice adult veritabil, sper sa apara cineva care sa ma cheme si pe mine sa comit fascinantul gest in orasul meu, sau aiurea.  Totdeauna am crezut ca trebuie sa se respecte un ritual, o zi anume, ceva important si de netrecut...
Si iata ca, anul acesta s-a gasit si chemarea si inscrierea in firesc de care avem nevoie.
Intrand in grupul de voluntari al Echipei Omenirii (Humanity's Team - www.humanitysteam.ro) primul lucru pe care l-am primit acolo a fost invitatia de a organiza, cat se poate de firesc, o campanie de "imbratisari gratuite" la Focsani, oricand as fi dorit si-as fi considerat oportun. In alte orase se propunea ziua de 7 martie. 
O, minunata zi, a numarului magic 7, in care primavara se imbratiseaza si cu martisorul si cu celebrarea sufletului duios al mamei, al femeii!
Exact in acel moment, ca ACUM, am simtit bucuria imensa a realitatii deja create in care eu v-am invitat - si voi, dragii mei prieteni locuitori ai orasului meu, ati si raspuns! - sa impartasiti dimpreuna cu mine "imbratisari gratuite", la Focsani, duminica, 7 martie, ora 11:00, in Piata Tetrului.

Veniti? Puteti veni fie sa daruiti, fie sa primiti o imbratisare sincera, neconditionata si mai ales umana, de la cineva care ar indrazni sa treaca dincolo de cenusiul zidurilor inca iernatice si sa-si deschida inima a soare caldut de primavara care imbratiseaza totul fara diferentiere. Si face asta pur si simplu de bucurie. De bucuria de a fi impreuna. Cu totii UNUL.

Pe un site prieten am gasit povestea acestei campanii. Iat-o:


Campania “Free Hugs” a fost initiata in 2004 de australianul Juan Mann, care povesteste despre cum a inceput totul:

“Locuiam in Londra cand viata mea a avut o turnura radicala si a trebuit sa vin acasa. Cand am ajuns in Sydney, tot ce aveam era o geanta plina de haine si o lume plina de probleme. Nimeni nu m-a intampinat la sosire cu Bun venit si nu am putut suna acasa. Am ajuns un turist in propriul meu oras.

Stand acolo la terminalul de sosire si privindu-i pe ceilalti pasageri cum isi intalneau prietenii si familia care-i astepta deja, cu braje larg deschise si fete zambitoare, imbratisandu-se si razand, am dorit si eu ca sa existe cineva care sa ma astepte si pe mine. Cineva care sa fie fericit sa ma vada. Sa imi zambeasca. Sa ma imbratiseze.

Deci am luat un carton si un marker si am facut o pancarta. Am cautat cea mai populata intersectie de pietoni din oras si am ridicat aceasta pancarta deasupra capului, cu cuvintele Free Hugs inscriptionate pe ambele parti.

Timp de 15 minute, oamenii se uitau pur si simplu prin mine. Prima persoana care s-a oprit, m-a batut usor pe umar si mi-a spus faptul ca in acea dimineata cainele ei tocmai murise. Mi-a spus cum in acea dimineata s-a implinit exact un an de la moartea singurei fice intr-un accident de masina. Lucrul de care ea avea nevoie in acel moment, cand se simtea cea mai singura persoana din lume, era o imbratisare. M-am aplecat pe un genunchi, ne-am pus mainile unul in jurul celuilalt si, atunci cand ne-am despartit, ea zambea.


Cu totii avem probleme si cu siguranta ale mele nu se comparau cu ale dansei. Dar sa vezi cum cineva care era asa de abatut a zambit chiar si pentru o secunda… a meritat.”

Proiectul s-a raspandit in scurt timp in 80 de tari si are acum o zi oficiala a carei data difera de la an la an. In Romania, prima data cand oamenii au iesit pe strada cu pancarte “Free Hugs” a fost 23 decembrie 2006. (
http://www.damaideparte.ro)


Desigur ca noi putem face acest lucru ori de cate ori ne hotaram sa observam ca avem o imbratisare in plus pe care dorim sa o impartasim cu cineva care-si deschide pur si simplu bratele.

"Indiferent de varsta, sunt necesare:
4 imbratisari pe zi pentru supravietuire,
zilnic 8 pentru pentru a ne mentine in forma
si 12 imbratisari pentru a evolua si a creste."

Cei care doresc sa se implice in proiectul de promovare a acestei campanii in orasul Focsani, noi, Asociatia "Fii CEL ce ESTI" CREAT si Echipa Omenirii (Humanity Team) va propunem:

Data: Duminica, 7 martie 2010, ora 11:00,

•Locatia: Piata Teatrului din Focsani,

•Resurse necesare: inima deschisa, iradiind de iubire si dorinta de a darui bucuria unei imbratisari sincere. In plus, e nevoie si de o pancarta inscriptionata cu oferta "Imbratisari gratuite".

•Cine poate participa: oricine. Sunteti asteptati cu mic cu mare, copii, parinti, bunici, tineri si adulti, indrazneti si timizi, oameni care ati simtit si cunoasteti suportul, alinarea, bucuria adusa de o imbratisare. 

•Inscriere: Daca va hotarati sa participati, trimiteti un e-mail pe adresa
[email protected] sau lasati aici, intr-un comentariu, datele de contact.

Va astept cu iubire sa impartasim bucuria de a fi impreuna!

Picture

copyright © 2009 "Fii CEL ce ESTI" CREAT