Satul Kandovan este situat la sud de orasul Tabriz, mai exact la 50 de km, intinzandu-se pe poalele muntelui Sahand, din Iran.
Numele de Kandovan vine de la pluralul cuvantului "kando", care inseamna stup de albine, si se refera la asemanarea caselor sapate in interiorul muntelui cu stupul de albine.
Satul este format numai din case sapate in formatiunile vulcanice de la baza muntelui Sahand, unele avand peste 700 de ani vechime.
Privit de la distanta, satul pare ca ar fi o aglomeratie de musuroaie de furnici, Kandovan este foarte renumit pentru arhitectura unicat si pentru izvoarele sale de apa minerala (despre care se spune ca fac minuni celor cu piatra la rinichi).
Se spune ca primii "chiriasi" au fost nevoiti sa se ascunda de invazia mongola (in secolul 13) in pesteri si ulterior au decis sa se instaleze permanent acolo. Principalele ocupatii ale locuitorilor Kandovanului sunt agricultura si cresterea animalelor domestice.
Majoritatea caselor au "geamurile" orientate catre sud astfel ca locuitorii sa se poata bucura de lumina soarelui cat mai mult posibil.
Devenind o statiune cunoscuta pentru peisajul sau de o frumusete stranie, dar si pentru apele minerale cu calitati deosebite, Kandovan a intrat in mileniul III si iti poti petrece o vacanta... "altfel", chiar intr-un hotel de 5 stele, sapat si acesta in munte bineinteles.
 | troglodyte_village_in_iran.pps | | File Size: | 1969 kb | | File Type: | pps |
Download File
Cred ca e o experienta unica sa te afli in Japonia in timpul Festivalului Ciresilor Infloriti, Sakura Season!
Sakura este denumirea japoneza pentru cires si florile sale. Ciresul japonez este un arbore ornamental, nu face fructe, iar floarea sa este simbolul primaverii. Nimic altceva nu este mai potrivit ca sursa de inspiratie pentru poezie si pictura decat sakura, esenta esteticii japoneze. Din momentul in care floarea se deschide, prietenii, familia, angajatii unei companii se intalnesc si sarbatoresc sfarsitul iernii si inceputul primaverii, bucurandu-se de frumusetea florilor pana noaptea tarziu, cand aleile parcurilor sunt iluminate de cunoscutele lampadare din hartie colorata.
Arhipelagul Japonez se întinde în partea de est a continentului asiatic, de la tropice, în sud, până în zona subpolară, în nord. Acest arhipelag este format din peste 4.000 de insule, dintre care doar 500 sunt locuite. O privire de ansamblu pe harta regiunii distinge patru insule mari şi o puzderie de alte insuliţe grupate sau izolate între ele; cele mici aflate în preajma celor mari sau la distanţă, în imensitatea de ape a Pacificului.
Insulele mari, pornind de la nord la sud, sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku şi Kyushu.
Una din cele mai frumoase legende japoneze spun ca tara a fost creata de zei. Acestia au infipt o sabie in ocean, iar la scoaterea ei s-au format 4 picaturi care au devenit principalele insule.
Numita de vestici "Tara soarelui rasare", denumirea ei oficială fiind insa Nipponkoku, textual "Ţara de la originea soarelui", Japonia, tinutul geishelor, al bonsailor sau al ceremonialului ceaiului este o imbinare intre Occident si Orient, orasele sale adoptand multe elemente vestice si in acelasi pastrand putin din misterul civilizatiei stravechi japoneze.
Ciresi infloriti pot fi vazuti in aceasta uimitoare tara din martie pana in iunie pe masura ce inaintezi dinspre sud spre nordul Japoniei, dar cele mai multe locuri in care ei sunt celebrati prin vestiul festival, se gasesc acolo unde miracolul infloririi se petrece din martie pana in mai.
Anul acesta, datorita temperaturilor peste medie din ultimile saptamani, se asteapta ca ciresii sa infloreasca ceva mai devreme (potrivit Japan Weather Association), devansand calendarul festivalului fata de anul trecut in mai toate orasele Japoniei, deoarece de indata ce prima floare se deschide, splendoarea pomilor inundati de petale tine doar 10, maxim 15 zile. La Tokyo se asteapta deschiderea festivalului in preajma datei de 24 martie, cam cu o saptamana mai devreme decat anul trecut.
Capitala statului dac, principalul centru politic si religios, pentru apararea careia s-a construit intregul sistem de fortificatii. Din punct de vedere structural, capitala dacilor se dovedeste a fi avut trei parti componente: asezarea civila, zona sacra si cetatea.
Sarmizegetusa a fost cel mai mare centru mestesugaresc, iar calitatea sa de capitala politica si cultural-religioasa a statului dac a fost un factor determinant in prosperitatea economica. Aici locuiau regii, demnitarii, functionarii cancelariei regale, o parte a aristocratiei, artizani, negustori, mesteri constructori, medici etc.
Fortificatiile
Accesul dinspre valea Muresului spre Sarmizegetusa era aparat si controlat de cetatile de la Costesti-Cetãtuie si Blidaru, precum si de numeroase turnuri solitare amplasate de o parte si alta a drumului. Asezarea fortificata de la Cucuis-Golu, cetatea de la Varful lui Hulpe (necercetata inca) si probabil destule turnuri, nelocalizate deocamdata, barau accesul dinspre vaile Ccucuisului si Sibiselului. Inainterea dinspre vest era aparate de cetatea de la Piatra Rosie si de fortificatia lineara, tip baraj, de la Cioclovina-Ponorici.
La acestea se adauga cetatile de la Cãpâlna, Banita si Tilisca care blocau de asemenea caile spre inima regatului dac. Dupa depasirea tuturor acestor obstacole, atacatorii erau intampinati de intariturile capitalei.
Cetatea Sarmizegetusei a fost construita in singurul loc de pe Dealul Gradistii cu configuratie potrivita conceptiei de fortificare a dacilor, in jurul cotei 1000, perimetru dominant atat fata de cartierul de vest al asezarii civile de la Sarmizegetusa cat si in raport cu incinta sacra a capitalei. Zidurile cetatii inconjurau varful dealului, urmand configuratia terenului si construite in stilul clasic - "murus dacicus". Pe latura de vest, aproape de cota maxima au fost construite cazemate, dupa tipicul celor de la Costesi-Cetatuie si Blidaru. Nu se stie daca cetatea avea bastioane, intrucat interventia ulterioara a romanilor este posibil sa fi dus la desfiintarea lor. In interiorul cetatii s-au descoperit doar baraci de lemn destinate aparatorilor. In conformitate cu pacea incheiata dupa primul razboi daco-roman, o parte din ziduri au fost demantelate. In preajma celui de-al doilea conflict este au fost reinaltate. Cetatea a suferit distrugeri importante in timpul asediului final iar reconstructia romana, sesizabila aproape peste tot, nu a respectat nici traseul zidului dacic, nici tehnica sa de constructie. Noul traseu dubla suprafata aparata de ziduri.
Asezarea civila
In zidul refacut si prelungit de romani se gasesc exterm de frecvent lespezi si blocuri de piatra din drum, segmente de canale, tamburi de coloane de calcar, piese de bolta, ancadramente si tamburi de coloane de andezit, luate din cladirile civile ale Sarmizgetusei, care abia pot sugera grandoarea fostelor constructii dacice. Fortificatia de la Sarmizegetusa nu era de altfel o acropola pentru asezarea civila, care consta din constructii gospodaresti, cu instalatii de captare si transportare a apei potabile si de drenare a celei provenite din precipitatii, cu ateliere si amenajari din cele mai diverse. Desi a beneficiat de cercetari arheologice intense, majoritatea teraselor nu au fost cercetate. Se stie clar ca intreg dealul a fost excavat si terasat de daci, terasele artificiale fiind in multe cazuri sustinute de ziduri de mari dimensiuni.
In gospodaria unui nobil dac se gasea apa curenta, transportata prin apeducte care si astazi sunt functionale. Din pacate, aproape toate constructiile civile au fost ridicate din materiale perisabile, incat sunt prost conservate. In mod obisnuit s-au pastrat peitrele asezate la baza lor, resturi de pereti, stalpi carbonizati, podele de lut sau vetre de foc.
Locuintele
Locuintele pot fi grupate in trei categorii: cu o singura incapere, cu doua sau mai multe incaperi si poligonale. Primele sunt toate construite la suprafata si sunt cele mai putine. Locuintele cu mai multe incaperi au fost construite fie cu pari infipti in pamant, fie cu baza de piatra.
Majoritatea o constituie cele din a doua categorie. Atat locuintele circulare cat si cele poligonale au de regula o incapere, cand s-au construit cu un singur nivel si doua, cand aveau etaj, ambele de mari dimensiuni. Intr-una din locuintele cercetate s-a descoperit o trusa medicala cuprinzand cinci vase de lut de mici dimensiuni, probabil pentru unguente, un bisturiu si o piatra din cenusa vulcanica, al carei praf are calitati astringente, toate asezate intr-o cutiuta de lemn cu manere de fier prinse in doua bratari. In apropierea locuintelor se aflau amenajari gospodaresti cu destinatii diferite, printre care si hambare, unele dintre acestea cercetate, altele nu. Cele mai pretentioase locuinte se aflau grupate in apropierea cetatii si a ursei de apa din locul numit "Tau", constituind un fel de cartier aristocratic al Sarmizegetusei, nu este exclus ca o terasa artificiala de mari dimensiuni din apropierea acestei zone sa fi fost piata publica a orasului antic.
Ateliere si amenajari
Atelierele au fost construite aproape in intregime din lemn, ca urmare nuintotdeauna a fost posibila stabilirea planului lor sau a detaliilor de constructie. Se stie, ana acum, ca au functionat trei mari ateliere - unul de reducere a minereului de fier si doua de faurarie - si altele mai mici. In primul atelier mentionat s-au descoperit opt cuptoare iar intr-unul de faurarie s-au descoperit doua cutitoaie, cu stampila Herreni, produse intr-un atelier din Aquileia, in Nordul Italiei. La Sarmizegetusa, la Fetele Albe si probabil la Fata Cetei,care sunt cele mai mari asezari civile din zona Muntilor Orastiei, avem de-a face cu asezari compacte, intinse pe mari suprafete, aflate la distante considerabile de izvoare sau paraie, impunandu-se astfel amenjarea unui sistem de distrbuire a apei potabile. La Samizegetusa, apa a trei izvoare a fost captata si transportate prin conducte de teracote inspre decantoare de mari dimensiuni de unde era distribuit mai departe, tot prin conducte, la locuinte ateliere sau sanctuare. Pentru evacuarea apei provenite din precipitatii si pentru a evita patrunderea ei in constructii, s-au sapat canale de drenaj. In zona sacra s-au construit canale cioplite in piatra de calcar.
Incinta sacra
Toate edificiile sacre de la Sarmizegetusa se concentreaza pe doua terase artificiale de mari dimensiuni. Exista doua tipuri de sanctuare, rectangulare si circulare. Toate au fost ridicae in perioada de timp delimitata de domnia lui Burebista si cea a lui Decebal. O prima faza cuprinde ridicarea edificiilor din calcar iar a doua din andezit. In incinta sacra se observa marele sanctuar circular, a carui infatisare este momentan alterata de prezenta unor piloni de lemn dispusi aleatoriu in interior, in perioada comunista, pentru a da o "fata" mai spectaculoasa constructiei. Mai exista trei sanctuare dreptughiulare, dintre care unul de dimensiuni impresionanate, un sanctuar circular mic si un sanctuar patrulater. Spectaculos este asa numitul "Soare de andezit" - un disc central cu diametrul de 1,46 metri continuat de zce raze, de forma trapezoidala, dar cu laturile exterioare cioplite in arc de cerc, fiecare lunga de 2,76 metri. Lipita cu unul dintre capete de marginea exterioara a altarului se afla o raza lunga, indreptata spre nord.
(sursa: "Cetati si asezari dacice in Muntii Orastiei", de I. Glodariu, E. )
Iaroslavschi, A. Rusu.
**********************************Calendarul de la Sarmizegetusa
Privind asupra sanctuarelor de la Sarmizegetusa a devenit evident pentru arheologi si istorici ca ele erau folosite pentru masurarea timpului, un fel de templu calendar.
Grupul este alcatuit din doua sanctuare, numite micul si marele sanctuar circular.
Micul sanctuar circular este alcatuit din 114 piese, dintre care 13 sunt lespezi care separa 13 grupari de stalpi cu urmatoarea structura: 8 grupe de cate 8 stalpi, 1 grupa de cate 7 stalpi, 3 grupe de cate 8 stalpi si o gupa de 6 stalpi. In total 104 stalpi si 13 lespezi.
Marele santuar circular este compus din 3 cercuri concentrice si o constructie absidala (in forma de potcoava inchisa) situata central, avand o axa de simetrie si o axa a pragurilor. Cercul exterior este alcatuit din 104 blocuri de andezit lipite unul de altul; cercul urmator, alaturat primului, este format din 210 piese, dintre care 30 sunt lespezi de separare a 30 de grupari a cate 6 stalpi - in total 180 de stalpi si 30 lespezi.Cel de al treilea cerc este format din 4 grupari de lespezi ce separa 4 grupari de stalpi - in total 68 de stalpi si 14 lespezi. Absida centrala este alcatuita din 2 grupari de lespezi ce separa 2 grupari de stalpi - in total 34 de stalpi si 4 lespezi.
In urma cercetarilor si mai ales a calculelor, s-a descoperit ca 47 de circumferinte ale micului sanctuar corespund la 13 ani astronomici, dupa care mai este necesara o corectura de o singura zi. Rezulta deci ca dacii aveau un calendar bazat pe ciclurile de 13 ani.
Tot din calcule reiese ca anul dacic avea 47 de saptamani. Micului sanctuar este impartit in 13 grupe realizandu-se inceperea unui nou an dacic numai in prima zi a unei grupe - a unei saptamani. Iar toate cele 13 zile de inceput ale celor 13 grupuri sunt, in decurs de un ciclu, o singura data inceput de an.
Anii dacici nu aveau un numar fix de zile. Datorita rotirii continue, a faptului ca fiecare an are 47 de saptmani si a celor doua saptamani de exceptie (doar 7 si 6 zile, fata de numarul obisnuit de 8 zile ), numarul de zile dintr-un an varia intre 364 si 367 de zile.
Urmarind absida centrala a marelui sanctuar s-a ajuns la concluzia ca anul era impartit in trei trimestre de 13, 21 si din nou 13 saptamani (cel doua grupari de stalpi contin: prima 13 stalpi si a doua 21 de stalpi). Interesant este faptul ca cele de 21 de saptamani corespund "perioadei vegetative" a vitei de vie si altor cateva culturi, perioada ce probabil constituia o durata distincta din
an, mai ales pentru un popor de agricultori si pastori.
Considerand fiecare lespede a absidei ca insemn pentru ziua de corectura dintr-un ciclu de 13 ani, rezulta unitatea de timp superioara unui asemenea ciclu si anume peioada dacica de 52 de ani (4 lespezi - 4 corecturi; 4*13=52).
Valoarea medie in zile a unui an dacic este de 365,2307692zile, fata de 365,242198 zile cat are anul tropic. Diferenta dintre anul tropic si cel dacic insumata ajunge dupa un ciclu de 13 ani la 0,148574 zile. Aceasta diferenta se corecta, se pare, la fiecare al 8-lea ciclu, deci la fiecare al 104-lea an. Cum am mai spus primul cerc al marelui sanctuar contine tot 104 de blocuri de andezit si reprezinta momentul corectiei seculare.
Ceea ce ne conduce la faptul ca secolul dacic avea 104 ani.
Calendarul dacic prezinta urmatoarele caracteristici principale:
• se respecta echivalenta 1 stalp = 1 zi; ele reprezinta deci sisteme de evidenta in numere intregi a unor marimi neintregi; ele sunt astfel concepute, ele sunt astfel concepute incat sa ramana inurma timpului astronomic exact si sa permita corectia lor cu o unitate (o zi) prin aditie. • constructia micului sanctuar determina durate fluctuante ale anului, sistem prin care precizia se asigura, cu ajutorul unor marimi intregi la un ciclu de 13 ani. • intotdeauna anul incepe in prima zi a saptamanii si se sfarseste in ultima zi • eroare este de o zi la 8840 de ani! (Sursa: http://www.enciclopedia-dacica.ro/dave/sarmis.htm)*************************************************Daca vreti sa faceti o excursie la Sarmisegetusa Regia, consultati neaparat blogul lui SorinB: http://sarmizegetusa-regia.blogspot.com/"Sarmizegetusa Regia, marea capitala a dacilor este, sau ar trebui sa fie, Mecca romanilor. Un Machu Pichu cu valente sacre, unice, unde istoria coplesitoare il rascoleste pe fiecare dintre cei care il viziteaza. Din pacate, prea putini turisti viziteaza cetatea. Poate si datorita caii de acces neamenajate inca, sau poate publicitatii reduse. Pe considerentul ca fiecare roman ar trebui sa viziteze macar o data in viata cetatea sacra a dacilor, voi incerca sa usurez planificarea unei mini-excursii in Muntii Orastiei."**************************************************Cetatea Sarmizegetusa, regat devastat de nepasare si cautatori de aurCorespondentul Stirilor Pro Tv, Alex Dima, prezinta in cadrul emisiunii Romania, te iubesc!, difuzata de Pro Tv duminica, 18 octombrie, de la ora 18:00, o ancheta despre situatia actuala a cetatii Sarmizegetusa, monument incadrat in patrimoniul UNESCO, si despre celebrele bratari dacice, furate si recuperate ulterior de statul roman, cum altfel decat pe bani grei.http://stirileprotv.ro/stiri/romania-te-iubesc/cetatea-sarmisegetusa-regat-devastat-de-nepasare-si-cautatori-de-aur.html
In urma acestui documentar un grup de romani organizeaza strangerea de semnaturi pentru o petitie ce vine in sprijinul sustinerii proiectului de punere a cetatii pe pozitia pe care o merita, aceea de monument UNESCO, adica de piesa de pret in zestrea lumii. SA LUAM ATITUDINE, asta este tot ce putem si trebuie sa facem pentru a putea a ne recunoaste si onora radacinile! | cetatea_dacica_sarmizegetusa_regia..pps | | File Size: | 4853 kb | | File Type: | pps |
Download File
 FEMEI ÎN STAŢIE. Secretul stă în blănuri, explică localnicele cum rezistă la frigul cumplit. Cea mai scăzută temperatură, -71,2 ºC, a fost înregistrată la Oimiansk (Iakuţia)
ACOLO E GER! Iakuţk este polul frigului la nivel mondial. Copiii se joacă afară la -30 ºC, iar maturii abia simt ceva răcoare pe la -40 de grade C.La minus câteva grade Celsius, o haină mai groasă rezolvă problema. La -20 grade C, ţi se lipesc nările şi respiratul devine greoi. La -40 grade C, orice expunere a pielii la aerul îngheţat duce la degerături într-un sfert de oră. La ora la care scriu acest material, la Iakuţk, în estul îndepărtat al Rusiei, sunt -47,5 grade C, potrivit weather.com. Cum reuşesc cei 210.000 de locuitori ai oraşului siberian să supravieţuiască în condiţiile în care temperatura medie în luna ianuarie este de -45 grade C?
Stil de viaţă siberian
Totul este pe dos în inima Siberiei, la Iakuţk. Dacă n-ar fi stratul gros de zăpadă şi ceaţa deasă provocată de frig şi de poluare, ar părea un oraş obişnuit. Are şcoli, o universitate, muzee, ziare. Există chiar şi o piaţă în aer liber, unde femei înfofolite în blănuri vând peşte ori carne de cal sau de ren proaspete. Adică îngheţate bocnă. Oamenii par să se fi obişnuit cu frigul cumplit. Şcolile se închid doar dacă temperaturile depăşesc -55 grade C, iar grădiniţele la -50 grade C. Pe străzi, chiar şi maşinile parcate scot fum pe ţeava de eşapament. Asta pentru că proprietarii le lasă pornite toată ziua, altfel motorul s-ar răci şi le-ar lua prea mult să-l repornească. Iar oraşul este un oraş obişnuit doar la suprafaţă. Iakuţk este singurul oraş din lume construit în întregime pe permafrost, stratul de pământ care rămâne complet îngheţat pe tot parcursul anului. Este ca şi cum ai construi pe o mlaştină. Când permafrostul se încălzeşte, capătă consistenţa nisipului. Absolut toate fundaţiile sunt făcute pe piloni, unii de zeci de metri adâncime.. Cea mai importantă instituţie din Iakuţk este fără îndoială megacentrala termică a oraşului. În fiecare vară, reparaţiile şi întreţinerea vitalului sistem de încălzire sunt principalele ocupaţii în oraş. Orice avarie în timp de iarnă înseamnă moarte. Ringul morţii al lui StalinPe o suprafaţă aproape cât Europa, Iakuţia, trăiesc un milion de oameni. Experţii consideră că regiunea este totuşi suprapopulată. Câteva zeci de mii sunt indigeni, urmaşi ai triburilor siberiene. Restul sunt nepoţii prizonierilor politici sau exilaţilor, Siberia a fost odată cea mai mare închisoare din lume. Stalin, mai ales, a trimis aici milioane de oameni. Nu se ştie câţi au supravieţuit. Pentru „Drumul oaselor”, drumul care duce la de Iakuţk la Magadan, pe coasta Pacificului cu o lungime de 2.000 km şi practicabil doar vara, se spune că a murit câte un om pentru fiecare metru. În ultimii ani, soarta Siberiei s-a schimbat. Iarăşi, o legendă locală are explicaţia. Lui Dumnezeu când împrăştia comorile în lume, adică aurul, diamantele petrolul sau minereurile, i-a îngheţat mâna când trecea deasupra Siberiei şi a scăpat tot sacul aici. Cercetările confirmă: aici sunt cele mai mari rezerve de metale preţioase şi de combustibili fosili din lume. De aceea, Kremlinul investeşte peste 700 milioane dolari anual în subvenţionarea încălzirii şi a combustibililor siberienilor. Diamantele şi petrolul nu sar singure din pământul îngheţat al Siberiei. Cineva trebuie să facă munca.
EXPERIMENT SINUCIGAŞ
Cât de frig este totuşi la -40 de grade Celsius?
Un ziarist de la „The Independent” a făcut un experiment: in luna ianuarie a vizitat Iakuţkul pentru a vedea cât de frig este. Din hotel a vrut să testeze temperatura, printr-o mică plimbare. S-a îmbrăcat după cum urmează:
- o pereche de şosete din bumbac, plus o pereche de şosete anti-termice,
- peste care şi-a tras bocancii Gore-Tex.
- Apoi, o pereche de pantaloni mulaţi, speciali împotriva frigului, plus jeanşi.
- A continuat cu un tricou antitermic pentru schiori, o bluză fleece şi un pulovăr de caşmir strâmt, peste care a îmbrăcat o haină groasă de iarnă cu glugă, de genul celor despre care producătorii spun că ţin cald şi la Polul Nord.
- Două perechi de mănuşi, una de lână, una Thinsulated,
- fular gros şi o căciulă cu urechi.
- La ieşirea din hotel, recepţionerul l-a sfătuit să-şi dea jos ochelarii: in câteva minute, fierul ramei s-ar fi răcit atât de tare încât n-ar fi putut să-i mai scoată fără bucăţile de piele dimprejur.
Încrezător în „tehnica” îmbrăcată a început plimbarea, la -43 grade C. Mai întâi, i-a amorţit porţiunea foarte mică de faţă neacoperită. Apoi, frigul a pătruns mănuşile şi s-a întins la celelalte extremităţi. După o vreme, i-au îngheţat picioarele şi nu-şi putea opri dârdâitul. N-a mai rezistat şi s-a întors în cameră, unde a început să-şi simtă degetele abia după o jumătate de oră. Toată plimbarea a durat fix 13 minute. (Cătălin Alistari. www.evz.ro)  SPAŢIU DESCHIS. Culmea ironiei, pieţele în aer liber sunt deschise şi iarna. Marfa cea mai cumpărată: peşte "proaspat" (adica... congelat)
|
RSS Feed